| |
| |
Conferinţa de presă prilejuită de lansarea noului album Proconsul, în 24 octombrie, la Centrul de Presă de la Radio România, a înregistrat un eveniment deosebit, o premieră în România, pornind chiar de la titlul albumului „Dă mai departe”: lansarea unui exemplar unicat, într-o prezentare grafică diferită, cu autografele tuturor celor 5 componenţi ai trupei şi cu un mesaj special:
„Acest exemplar unic nu este pentru comercializare, ci pentru a-ţi re-descoperi conştiinţa. Dă-l mai departe, numai după ce ai făcut o faptă bună! Scrie-ne la angel@proconsul.com.ro numele celui la care a ajuns albumul şi ziua în care i l-ai înmânat.
Dă mai departe! Şi tu ne poţi ajuta ca mesajul acesta să facă înconjurul lumii”
Argument: Într-o lume din ce în ce mai închinată banului, există încă mulţi oameni cu suflet mare, buni şi entuziaşti, dispuşi încă, să-şi „piardă” timp şi energie pentru a-şi ajuta semenii, în mod dezinteresat, fără publicitate.
Nu ne-am propus neapărat să-i stimulăm prin această campanie, pentru că suflet mare ori ai, ori ba. Noi vrem, pe cât se poate, să-i cunoaştem acolo unde sunt şi să ne bucurăm că aleg să asculte Proconsul. Oameni obişnuiţi, aşa cum suntem şi noi oameni obişnuiţi…
Pe urmă, vrem să „colecţionăm”, pentru a le prezenta tuturor, cât de multe posibilităţi de a face bine există, adică în cât de multe feluri înţeleg oamenii binele…
Ne-am pus mari speranţe în această campanie, să prindem în ea, pe cât posibil, oameni corecţi şi conştienţi de respectarea unei reguli impuse, în fond este una singură: Dă mai departe şi anunţă-ne cui! E adevărat, discul se poate pierde, dar dacă fiecare ne va semnala cui l-a dat, e mai greu să se piardă. Prietenii noştri din Redacţia Muzicală de la Radio România coordonează primirea emailurilor, noi mesajele, vă reamintim adresa angel@proconsul.com.ro
Alte amănunte pe parcursul campaniei, veţi putea găsi pe site-ul nostru, www. proconsul.com.ro şi pe cel al Societăţii Naţionale de Radiodifuziune, www.srr.ro.
|
| |
Concerte : |
| |
20 iunie - Bucuresti, Piata Constitutiei, festival Tuborg
21 iunie – Snagov, concert in aer liber / Bucuresti, Hilton
25 iunie - Bucuresti, Piata Constitutiei, festival Tuborg
27 iunie – Bucuresti, Ziua Canadei, Crowne Plaza
28 iunie, Snagov, privat party
29 iunie – Bucuresti, Palat Bragadiru
|
|
|