Azi m-am trezit la 7, m-am rostogolit din pat, si somnoros am sarit direct in treningul meu gros, pentru turele mele de jogging.
Alerg foarte incet, sunt pensionari care merg prin parc mai repede decat alerg eu… Dar ma simt bine, sunt relaxat, si am timp sa ma gandesc la una, la alta…
De exemplu, eu am platfus. Nu puteam sa alerg decat foarte greu, era un chin. De aceea faceam sporturi mai de sala, sau bicicleta.
Pana cand mi-am cumparat o pereche de pantofi de sport, speciali pentru alergat. Mare diferenta! Cu chiu cu vai reuseam sa fac trei ture de parc, acum practic pot sa alerg pana mi se face foame…
Si uite, cum, un lucru aparent neinsemnat, mi-a schimbat viata. Ma trezesc la 7, si alerg in parc. Este un mod minunat de a-ti incepe ziua, te umple de energie, de buna dispozitie. Paradoxal, desi fac mai mult efort, simt nevoia sa mananc mai putin… si toate beneficiile care se trag din asta.
Majoritatea oamenilor pun prea mare pret pe case, vile, masini… Eu nu tin minte sa fi fost nefericit cand locuiam in garsoniera in chirie, si locul in care stau eu acum nu ma face mai fericit cu siguranta. Masina este evident o sursa de stress, nu stiu de ce atat de multi oameni isi doresc una, si isi fac din asta telul suprem al vietii. Eu mi-am luat permisul de conducere la 30 de ani, am o masina prafuita si ruginita, care oricum mai mult sta in parcare. Pentru ca prefer sa merg cu bicicleta, cu metroul sau chiar pe jos (nu de putine ori am traversat tot Bucurestiul pana la sala noastra de repetitii – 2 ore dus, 2 ore intors 🙂 )
Am condus si masini scumpe, si nu mi-au lasat senzatia ca m-ar face mai fericit.
Lucuri materiale care m-au facut fericit?
O pereche de Nike Air, pentru ca pot sa fac Jogging in parc in fiecare dimineata.
Bicicleta, pentru ca ma deplasez cu ea prin Bucuresti, si schimba total perspectiva..
Aparatul meu foto vechi Canon cu film, pentru ca atunci cand ma plimb cu el in buzunar, observ multe lucruri minunate care altfel imi scapa.
Singurul meu moft- instalatia mea audio Hi-Fi ROTEL, B&W, pentru ca aud muzica asa cum a fost ea gandita, mixata si masterizata.
Bassurile mele, si statia mea de bass.
Calculatorul legat la internet, pentru ca ma tine aproape de voi.
Astazi este ultima noastra zi de repetitii inainte de Italia, ne luam sanwichuri cu noi 🙂
O zi buna sa aveti!
Foarte frumos subiect !!! Super idee . Acum din pacate nu am timp sa scriu mai mult, am intrat doar sa citesc ce s-a mai scris…dar o sa revin in curand pt ca acest subiect mi se pare extraordinar si fiecare din noi am putea scrie, cred eu , multe lucruri frumoase. Vreau sa va spun doar atat… acesta este si unul din principiile mele in viata , si anume ca trebuie sa ne bucuram de fiecare lucru marunt din viata noastra, pt ca ele reprezinta esenta. Trebuie sa INVATAM sa ne bucuram de orice si sa nu fim tristi daca nu avem vile, masini si multi bani. In viata poti fi fericit cu foarte putin, trebuie doar sa stii ce conteaza cu adevarat. Sunt foarte , foarte multe de spus legat de acest subiect . Va pup pe toti si … sper ca sunteti fericiti !!!
Adevarata provocare consta in a nu ne lasa coplesiti de cele zilnice, prea lumesti, incat sa uitam micile “mari” lucruri, care ne pot schimba viata. Insasi lupta asta zilnica ne oboseste uneori atat de tare incat uitam sa ne bucuram de frumusetea vietii. O radiografie a romanului actual, in care ne luptam din rasputeri sa nu ne regasim, apartine lui Andrei Plesu, care, in al sau editorial “Despre frumusetea pierduta a vietii”, spunea:
“Am uitat misterul adânc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile Cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si Umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor,sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice.
Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop.
Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza în nervi de conjunctura, Agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând “situatiunea”: gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai înregistrez desenul ametitor al câte unei siluete feminine, inocenta vreunui surâs, farmecul tacut al câte unui colt de strada.
…Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mâna a doua, avem conducatori de mâna a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare. Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am urâtit, ne-am înstrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamântul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta.
Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi”.
Da, Florin si dragi prieteni, cei cu adevarat fericiti sunt cei care lupta cu ei insusi sa-si impuna “alte prioritati si alte orizonturi”.
In speranta ca nu v-am plictisit, sa aveti o zi buna, un wk-end placut, iar prietenilor din Proconsul le urez multa bafta in turneul Italian!
ce frumos.si eu imi aduc aminte cand mergeam s alerg pe un teren al unei scoli din apropierea casei.ce bine ma simteam dupa vreo trei-patru ture.aveam energie pentru toata ziua.imi pare rau ca nu stiu sa merg pe bicicleta.masina inca nu am dar as vrea sa imi cumpar bicicleta intai.si role.desi am 25 de ani.altii au nu stiu cate masini pe la varsta asta si nu stiu cate case.dar sa stii ca si eu eram mult mai fericita cand stateam in chirie in sibiu.nici acasa nu ma simteam asa.nu stiu de ce.deocamdata cam atat.dar o sa mai scriu.multa bafta in italia.
Ma confrunt cu aceasa goana de zi cu zi si incerc sa preiau macar din cand in cand controlul. Din cauza slujbei am inceput sa triez informatiile, sa corectez, sa iau esentialul din fraze, sa nu am rabdare sa dezvolt un subiect sau sa il ascult pe larg de la altii daca nu imi aduce informatii noi, daca ma incarca inutil de cuvinte. Cenzurez, tai, extrag esentialul. E ingrozitor. Pierd de multe ori nuantele, emotiile, culorile. Pragmatismul ma omoara. Si ce este cel mai trist este ca uneori fac asta si cu copiii mei. Si atunci ma opresc, trag semnalul de alarma! STOP. Cel mai dureros este cand realizez ca nu am suficient timp sa ii ascult, sa ii inteleg. Si atunci trag aer in piept, ma rup de toate gandurile si ma asez langa ei cu drag si ii ascult. Si realizez ca timpul trece ingrozitor de repede si pierd momente din viata lor care nu se vor mai intoarce. Preiau controlul. Din pacate nu pentru mult timp…
Cel putin nu am masina. Mi-e drag sa merg cu familia in excursii si sa petrecem impreuna cat mai mult. Atunci incerc sa ma bucur de fiecare lucru din jurul meu. Asa cum ma bucur si de voi, la conerte. Ca si cand m-as rupe de lume. Macar din cand in cand sa ne oprim din nebunia asta cotidiana si sa dilatam timpul…
🙂 frumos!
B&W… Ma bucur sa aud asta…pentru ca cei mai multi oameni din muzica aleg sa dea acesti bani pe masini cu toate ca pasiunea lor cica ar fi muzica.
frumos spus!